Profetul crizei: 2011 va fi marcat de un război al monedelor şi conflicte comerciale
Procesul dureros de ajustare, austeritatea fiscală şi reformele structurale vor continua în acest an, în contextul unei creşteri economice slabe sau chiar recesiune în anumite state, susţine economistul american Nouriel Roubini
Economistul american Nouriel Roubini apreciază că acest an va fi marcat de un război al monedelor, de conflicte comerciale şi orientarea statelor spre protecţionism, în condiţiile în care economiile avansate cresc lent, iar cele emergente se dezvoltă rapid, potrivit La Tribune.
Acest an va fi marcat de o revenire în două viteze a economiei mondiale, estimează Roubini. Relansarea economică în formă de "U" va continua în statele avansate, cu o creştere inferioară tendinţei pe termen lung. În economiile emergente, avansul va fi mai rapid, dar şi rata inflaţiei va fi ridicată.
"Zona euro trebuie să-şi rezolve problemele legate de datoriile suverane. În caz contrar, riscul de contaminare va fi mare, de la Grecia şi Irlanda la Spania şi Portugalia", afirmă Roubini. Economistul este cunoscut pentru previziunile sale pesimiste.
Procesul dureros de ajustare, austeritatea fiscală şi reformele structurale vor continua în acest an, în contextul unei creşteri economice slabe sau chiar recesiune în anumite state.
"Riscul unui haos creşte semnificativ, în condiţiile în care abordarea actuală a liderilor europeni, care constă în a se împrumuta, sperând în acelaşi timp că este vorba doar de o problemă de lichiditate şi nu una de solvabilitate, nu va funcţiona. Această instabilitate ar putea duce la ieşirea membrilor mai slabi din zona euro", menţionează Roubini.
La polul opus, statele emergente trebuie să facă faţă supraîncălzirii economiei, care se traduce printr-o inflaţie galopantă, o creştere excesivă a creditării şi prin bule speculative.
Un mijloc eficient de a limita creşterea preţurilor ar putea consta în permiterea aprecierii rapide a monedei naţionale, ceea ce China şi alte economii emergente refuză, pentru a evita să piardă din pieţe. În acest context, tensiunile actuale de pe piaţa valutară vor fi puternice şi în acest an.
"Într-o lume în care rata şomajului din SUA ajunge la 10%, iar economia chineză creşte tot cu 10%, se regăsesc toate ingredientele pentru un război al monedelor, pentru conflicte comerciale şi o consolidare a protecţionismului", spune Roubini.
De asemenea, în prima jumătate a anului, preţul petrolului, al energiei şi alimentelor ar putea creşte mult mai rapid decât s-ar putea justifica prin factorii economici fundamentali din cauza unui surplus de lichiditate. Această situaţie va afecta statele importatoare de materii prime. În ţările avansate economic, monetizarea tot mai mult a deficitelor publice ar putea alimenta creşterea preţurilor.
Economia mondială poate depăşii aceste dificultăţi şi va avea mijloacele de a intra în al doilea semestru într-un proces de creştere puternică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu