sâmbătă, 4 decembrie 2010

După sfârşitul lumii, Capitala va avea 7 km diametru!



Cel puţin asta arată astrograma ţării noastre pentru catastrofa despre care mulţi spun că va avea loc in 2012.

''Sfarşitul lumii va incepe cu un mare cutremur in America de Sud şi cu o erupţie vulcanică în Islanda''. Aşa a prezis, în 1940, clarvăzătorul american Edgar Cayce (1877 - 1945).
Ținând cont şi de prezicerile străvechi privind sfârşitul lumii în 21 decembrie 2012, am cerut părerea unui astrolog. Răspunsul pe care l-am primit este uluitor: în timp ce pentru toată lumea va fi rău, pentru România va fi, în mod miraculos, bine! Desigur, toţi cei care au prezis până acum sfârşitul lumii, fie la anul 1000, fie în 2000, la eclipsă etc., s-au înşelat. Dar e suficient ca ei să aibă dreptate o singură dată... Celebrul astrolog român Stavrou ne-a explicat la ce ar trebui să ne aşteptăm în anii 2010, 2011 şi 2012

Anul viitor: liniştea de dinaintea furtunii Anul acesta este al tigrului, după zodiacul chinezesc, şi este unul al nesiguranţei, al schimbărilor bruşte, al descărcărilor emoţionale violente. Suntem abia la început şi au avut loc deja câteva cutremure catastrofale, o tragedie aviatică în care a murit elita Poloniei şi erupţia unui vulcan islandez ai cărui nori de cenuşă ameninţă să provoace în Europa o iarnă vulcanică aşa cum a fost cea din 1816, numit şi anul fără vară. Răcirea puternică a climei a dus atunci la distrugerea aproape totală a culturilor. Urmarea a fost sinistră: 80.000 de europeni au murit de foame. De-abia anul viitor, anul iepurelui, va fi unul liniştit, un an al păcii, al armoniei spirituale. Dar nu va fi decât liniştea de dinaintea furtunii, pentru că 2012, anul dragonului de apă, este unul al catastrofei. Din punct de vedere astrologic, deci, nu e bine.



România, centrul spiritual al omenirii Aceste date se suprapun peste prezicerile vechi, ale mayaşilor, ale chinezilor şi ale lui Nostradamus, care dau cu exactitate data de 21 decembrie 2012 drept sfârşitul lumii sau sfârşitul modului de viaţă pe care îl avem acum. Dincolo de preziceri, astronomii ştiu cu certitudine că în 2012 planul sistemului nostru solar se va alinia peste planul galaxiei Calea Lactee, din care facem parte. Oamenii de ştiinţă spun că evenimentul ar putea modifica ADN-ul uman. “Pentru România, anul 2012 arată, din punct de vedere astrologic, un Soare în progresie suprapus peste Ascendent. Este unul din cele mai importante puncte de realizare materială şi spirituală. Asta înseamnă că, în timp ce pentru restul lumii vine sfârşitul, pentru România vin vremuri bune. Foarte interesant e faptul că aceste date se suprapun perfect peste profeţiile indianului Sundar Singh. El a spus, cu o sută de ani în urmă, că la sfârşitul lumii România va deveni cel mai important centru spiritual al omenirii, iar Bucureştiul va deveni «Noul Ierusalim». Oraşul va avea 7 kilometri, faţă de 22 de kilometri cât are acum. Astrologic, asta se poate întâmpla doar în 2012”, ne-a spus astrologul Stavrou.

“În acele timpuri de mari schimbări, un sfert din omenire va dispărea fulgerător, iar după aceasta, la a doua încercare, din cei rămaşi în viaţă şi îngroziţi se vor suprima încă aproape un sfert, restul se vor orienta trup şi suflet către Dumnezeu - de la cel aflat la sânul mamei şi până la cel mai îndârjit tiran ce păşeşte pe scoarţa pământului. România va trece prin mai multe faze de transformări fundamentale, devenind, în cele din urmă, graţie spiritualizării ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul «Nou Cannan », iar Bucureştiul se va transforma într- un centru esenţial al acestui foc. Capitala, polul spiritual al planetei, va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urmă o aranjare de construcţii, în formă inelară, având 7 kilometri în diametru şi va fi considerată de toate popoarele drept un veritabil «Nou Ierusalim» pământesc”.


 Sundar: «România va trece prin multe transformări»
 
Sundar Singh (1889- 1929) a fost un sfânt hindus, convertit la creştinism. El a făcut o călătorie în Europa. Profeţiile lui, realizate în jurul anului 1920, au uimit lumea la vremea respectivă pentru că făceau referiri precise la o ţară puţin cunoscută: România.

Sursa: www.libertatea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...